Berea si amintirile…

Cercetatorii romani, in frunte cu Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au aratat ca un consum moderat de bere poate imbunatati memoria si nivelul de atentie, amplificand impactul amintirilor autobiografice placute asupra creierului.

Datele arata suplimentar ca berea favorizeaza procesele de memorare.
Studiul a fost efectuat pe 29 de bărbaţi între 18 şi 64 de ani, care beau săptămânal între 4 şi 14 pahare de bere, adică în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbaţi indicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

BEER FACTS…#51

Donezi sange primesti bere!

Chiar asa este sloganul unei campanii organizate de un centru de recoltare sangvina din SUA. Centrul a devenit astfel celebru si a reusit sa atraga atentia voluntarilor, care s-au prezentat intr-un numar mai mare ca de obicei si care a ramas constant, dovada fiind faptul ca aceasta campanie da rezultate de aproximativ trei ani.

Toti cei care doresc sa doneze sange pentru urgentele medicale primesc o bere gratis. Regulamentul pastreaza toate reglementarile legale, alcoolul fiind interzis minorilor.

Berea la adapost

O berarie din Bruxelles a produs bere de foarte buna calitate, dar fabrica, construita in 1900 nu are conditiile necesare de realizare a berii de tip Lambic. Acest sortiment presupune depozitarea in pivnite pentru maturare.

Pentru ca nu detineau spatiul necesar, reprezentantii berariei au reusit sa incheie un contract cu primaria orasului Bruxelles, castigand o chirie gratuita timp de 30 de ani pentru spatiile de depozitare.

 Este vorba de spre adaposturi subterane, construite pentru aparare in caz de bombardamente. Ei bine, in beciuri exista conditii perfecte pentru maturare iar temperatura este constanta pe tot parcursul anului.

Pana in prezent au fost depozitate deja 10.000 de sticle de bere si este de asteptat ca in perioda mentionata numarul sticlelor sa ajunga la 680.000

BEER FACTS…#50

Se spune ca in Bavaria, un producator a creat prima bere capabila sa creasca libidoul consumatorilor, fertilitatea si potenta.

Povestea arata ca in loc sa rezolve problemele tehnice ale instalatiei automatizate, proprietarul a gustat din potiunea miraculoasa si a constatat ca era diferita de celelalte beri produse pana atunci. Mai mult, el a declarat ca din berea tocmai obtinuta a reusit sa trateze de infertilitate o femeie, la Oktoberfest, in 2007.

Cate povesti apar dupa fiecare festival, asa-i?!

BEER FACTS…#49

Tu cat ai plati ca sa primesti bere toata viata?

Trei parteneri de afaceri din Minnesota au oferit bere pentru toata viata, tuturor persoanelor care ii sponsorizeaza cu 1.000 de dolari. Afaceristii doreau sa extinda barul si aveau nevoie de 220.000 de dolari.

Dupa lungi cautari a unui investitor sau sponsorizari din partea cunoscutilor, au gasit aceasta modalitate de a dezvolta afacerea si le-a mers…

Da’ de bere cu castane ai auzit?

Regiunea spaniola El Bierzo este renumita pentru productia de castane comestibile dar si pentru diversele preparate facute cu sau din castane: paste fainoase, faina, biscuiti sau gemuri. O familie din Balboa detine o cultura de castan Parede, aromat, iar fructele le serveste cu precadere restaurantelor si magazinelor locale. Destul de recent a aparut si berea cu adaos de castane.
 Berea se prezinta intr-o culoare mai inchisa, iar degustatorii o descriu ca o bautura ce lasa o dulceata pe cerul gurii, neobisnuita dar cu gust placut. Practic, in faza de fermentare se adauga castane zdrobite iar dupa cateva zile mustul produs fermenteaza in tancuri de otel. Intregul proces de preparare dureaza intre 20 si 25 de zile.

In prezent exista doar 3000 de sticle de bere cu castane, dar producatorii intentioneaza sa se lanseze pe piata locala.

BEER FACTS…#48

Foarte multi americani si nu numai sunt atrasi de casutele construite in copaci, un motiv numai bun pentru echipa emisiunii Treehouse Masters, difuzata de canalul Discovery, sa gandeasca un proiect care sa fie mai mult decat o casa. Ei au decis anul trecut sa construiasca o miniberarie.

Locul potrivit l-au gasit in Ohio, in apropierea Marilor Lacuri. Localul este amplasat la o inaltime de sapte metri deasupra solului si ocupa o suprafata de aproximativ 60 mp. Cladirea e dotata cu echipamente speciale pentru fabricarea berii dar are si un bar confortabil si o masa unde se poate gusta berea.

De ce se pune mango in bere? De nevoie!

Specialistii de la Universitatea Nationala din Columbia incearca sa gaseasca solutii pentru utilizarea fructelor de mango in exces.

Potrivit studiilor lor, 10% din recolta, adica aproximativ 16 tone pe an ramane pe plantatii, deoarece agricultorii nu mai cheltuie bani pe transport si pe culegatori pentru restul de fructe.

Deoarece s-a constatat o lipsa de interes din partea oamenilor, cercetatorii au gasit o solutie, aceea de a folosi fructul exotic pentru bere.

 Astfel se asteapta ca productia nerecoltata de mango sa se reduca pana la 1%, fapt care va determina si o crestere economica a tarii.

BEER FACTS…#47

Minerii de diamante în Sierra Leone scufunda pietrele pretioase în bere pentru a determina calitatea acestora.

BEER FACTS…#46

Prima bere la halba oferita pasagerilor in timpul unui zbor a fost din partea unei companii aeriene din Japonia. Pana atunci aceasta posibilitate nu exista pentru ca instalatia de turnare cu gaze sub presiune nu putea fi utilizata in avion. Expertii s-au folosit de gazele produse din utilizarea ghetei uscate si astfel au facut posibila prezenta berii la halba in meniul pasagerilor.

BEER FACTS…#45

In 2012 o fabrica de bere din Australia a creat o bere special pentru cei care urmeaza sa calatoreasca in spatiu.
Berea are un gust mai pronuntat si nu formeaza bule in spatiu.

Berea si… berariile

Daca in secolul trecut consumul de bere a avut o tendinta de scadere datorita schimbarii obiceiurilor alimentare a populatiei dar si din cauza promovarii consumului de bauturi alcoolice doar in spatiul privat, secolul XXI s-a remarcat printr-o crestere considerabila a fabricilor mici de bere peste tot in lume.

De exemplu, in Germania, in 2010 erau peste 900 de microfabrici de bere iar productia totala anuala se apropia de 500 de mii de litri.

In Marea Britanie oamenii si-au deschis propriile fabrici de bere chiar in garajele lor, iar in Noua Zeelanda, in 2012 se produceau aproximativ 15 milioane de litri de bere.

Numarul de microfabrici a crescut si in tarile asiatice, China devenind in 2013 tara cu cel mai mare consum de bere din lume.

In Cambodgia, prima microfabrica a aparut in 2009 iar in Sri Lanka functioneaza un singur pub care se mandreste cu propria productie de bere.